În 17 mai 1923 statul român a decis, în semn de recunoştinţă, ca simbolul sacrificiului celor căzuţi pentru idealul naţional, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii căzuți pentru unitatea patriei, la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I, București, străjuit de ostașii Gărzii de Onoare.
Tot pe 17 mai, 95 de ani mai târziu, în 2018, de Ziua Eroilor, la Centrul Cultural Corbu, în semn de recunoștință, am adus un omagiu eroilor căzuți pe câmpul de luptă, tinerii stând de strajă, sub tricolor, pentru neuitarea bravilor înaintași.
Pe 2 iunie, întregul colectiv de organizare a vizitat Mausoleul Eroului Necunoscut și Muzeul Militar Național București, acolo unde faptele de vitejie și sacrificiul armatei României sunt păstrate cu mare grijă.
Istoria se scrie an de an, iar tinerii împlinesc ultima dorință a celor care s-au sacrificat pe câmpul de luptă: aceea ca țara să nu îi uite niciodată.
Mulțumim celor care au facut posibilă această deplasare, domnului Primar Marian Gălbinașu și companiei OMV Petrom, care, alături de noi, respectă valorile neamului și susțin cu toată tăria omagierea eroilor României, din toate timpurile și din toate locurile.