Pentru cinstirea eroilor neamului, căzuți la datorie pe câmpul de luptă, Centrul Cultural Corbu organizează concursul “Eroii nu mor niciodată”, acum, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor.
Pentru omagierea eroilor, este datoria noastră să nu lăsăm să se uite numele lor, viața, faptele și evenimentele care ne-au adus libertatea de astăzi. Dorim să strângem toate informatiile care mai sunt păstrate, din acele vremuri. Numele celor care au luptat, fotografii, documente, decorații, orice alte obiecte care au aparținut ostașilor, sau din care reiese participarea în Primul sau Al Doilea Război Mondial. De asemenea, vrem să găsim și să lăsăm mai departe, urmașilor noștri, povestiri despre acești bravi ostași români, amintiri ale urmașilor aflați în viață, despre traiul din acele vremuri, despre luptele sau ocupația straină, despre refugiați sau orice altă amintire, pentru că toate acestea nu trebuie să piară.
Dacă aveți în familie, sau printre cunoscuți, persoane care detin astfel de obiecte, sau cunosc astfel de întâmplări, vă rugăm să ne contactați, pentru a le putea transmite generațiilor următoare. Dacă cunoașteți persoane vârstnice care dețin și vor să ofere informații în acest sens, vă rugăm să ne transmiteți numele lor, iar voluntarii noștri vor merge la domiciliul lor și vor prelua povestirile acestora.
Povestirile vor fi scrise, alături de numele celor ce au luptat, iar documentele, fotografiile sau obiectele vechi, vor fi fotografiate și lăsate în continuare familiei.
Pentru copii și tineri am lansat un concurs cu această temă, iar lucrările lor vor fi înscrise în Concursul Național “Eroul din familia mea”, organizat de Asociația Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Mangalia, la care participă tineri din întreaga țară. Cele mai bune lucrări vor fi publicate și premiate și pe plan local. Stă în puterea noastră să întrebăm părintii, bunicii, străbunicii, despre faptele lor si să nu le dăm uitării.
Concursul constă în prezentarea unei lucrări scrise, de 3-5 pagini, putând fi o compunere artistică (amintire, evocare, portret, povestire, versuri, etc), publicistica (interviu, medalion, reportaj, etc) sau lucrare științifică (schiță biografică, eseu), vizând contributia eroului la derularea unui fapt istoric. Eroul poate fi din familie, sau o persoană reală despre care exista date, ori un erou prezentat în literatură, film, etc. Acolo unde există, se vor atașa copii ale documentelor, fotografii, sau fotografii ale decorațiilor, distincțiilor, etc.
Vom păstra legătura prin:
- Telefon: 0761 500 210
- E-mail: contact@centrulculturalcorbu.ro
- Posta: Centrul Cultural Corbu, Str. Principala Nr. 23
- Internet: www.centrulculturalcorbu.ro/concurs
- Facebook: facebook.com/centrulculturalcorbu
- La domiciliu, prin solicitarea unui voluntar care sa preia informatiile