Pentru Monumentul Eroilor, cel care poartă numele corbenilor căzuți în războaie, cel care adăpostea tot ce ne-a rămas de la Eroul nostru din Afganistan, nu mai este loc. Monumentul la care, de fiecare Zi a Eroilor sau Veteranilor, mergeam cu o coroană, cu o floare, cu un gând de recunoștință, a fost schilodit, pentru că stă în drumul… drumului care poate, dacă, parcă se vrea a face.
Nu mai avem loc pentru istoria și cultura noastră, uităm că România există datorită acestor eroi. Eroi demni, repere de curaj, patriotism şi integritate, care ocupă locurile de cinste în memoria noastră colectivă şi în paginile manualelor de istorie. Ei sunt stâlpii acestei națiuni, nu numele irelevante care vor dispărea ireversibil în groapa comună a deţinătorilor vremelnici de funcţii.
Titlurile, decorațiile, medaliile, însemnele militare ale Eroului căzut în Afganistan, expuse tuturor, prin bunăvoința părinților, spre gloria și neuitarea sa, nu mai pot fi văzute. În praful utilajelor care demolau soclul monumentului, aceștia și-au luat acasă ce le mai rămăsese de la fiul lor. Cea mai grea palmă pe obrazul nostru, care ar fi trebuit să îi cinstim memoria cu orice preț! I-am îndurerat încă o dată pe acești părinți, i-am fortat să își mai îngroape o dată copilul. Iertați-ne, dacă este cu putință!
S-au gândit, oare, cei care a dispus demolarea, la durerea părinților? S-au gândit, oare, că fără valorile neprețuite din interior, Monumentul este doar o cutie urâtă și goală?
Drapelul coborât arată cât de mult le pasă, deţinătorilor vremelnici de funcţii, de cinstea, onorea și gloria celor care și-au dat viața pentru amărâta asta de țară batjocorită din veac de muște care învață albinele cum se face mierea.
Ciuntirea Monumentului s-a făcut în săptămâna în care, la București, sub Arcul de Triumf, defilau trupele române care s-au întors, definitiv, din Afganistan. Aceeași săptămână în care, la Corbu, cânta Jador.
De Ziua Veteranilor, vom fi acolo, din nou, cu flori, cu drapele, ca de fiecare dată, chiar dacă în locul Crucii Eroilor va fi, așa cum își imaginează unii, o scurgere. Pentru că memoria lor se află în inimile noastre, tricolorul este în sufletul nostru, înălțat mereu spre cer. Noi știm că și muștele zboară, dar albinele se așază pe flori.
Poate ne va lua un an, doi, cinci sau zece, dar vom face noi un Monument al Eroilor așa cum li se cuvine. Un Monument al lor, al Eroilor, al nostru și al urmașilor noștri.
