marți, august 20Asociația Centrul Cultural Corbu

Despre noi

Centrul Cultural Corbu este numele sub care s-a asociat o echipă tânără, dinamică şi implicată în viaţa socio-culturală a comunei Corbu. Sub această titulatură s-au organizat mai multe activităţi cultural-artistice şi educative în comuna noastră, la realizarea activităţilor fiind implicaţi numeroşi voluntari, care şi-au pus în comun timpul, cunoştinţele şi eforturile proprii în beneficiul comunităţii.

Prin înfiinţarea Centrului Cultural Corbu,  se doreşte crearea unui centru pentru proiecte culturale şi educaţionale, care să implice în activităţi toate instituţiile şi organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul social din comună (autoritatea locală, şcoli, grădiniţe, cadre didactice, cadre medicale, instituţii de cultură, instituţii de formare profesională, ONG-uri de pe plan local), formând astfel un nucleu puternic pus în slujba cetăţenilor.

Proiectele derulate, aşa cum prevede statutul nostru, vor acţiona pentru sporirea calităţii educaţiei în randul copiilor şi tinerilor. Ca exemplu – desfăşurarea de cursuri gratuite pentru elevi, în diferite domenii, cursuri de calificare şi recalificare pentru tineri, recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, pentru pregătirea şi facilitarea integrării lor ulterioare pe piaţa muncii. Alte proiecte vizează domeniul de consiliere, dezvoltare vocaţională şi dezvoltare personală a tinerilor, activităţi în domeniul protecţiei mediului, activităţi de promovare turistică, spectacole, piese de teatru, toate bazate pe voluntariat, Centrul cooptând în activităţi oameni specializaţi, pentru activităţi specifice.

Centrul Cultural Corbu are drept scop iniţierea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea comunei Corbu din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic şi turistic.

Pentru realizarea acestui scop, Asociaţia va avea următoarele obiective:

  • în domeniul cultural:
    • promovarea culturii româneşti moderne şi contemporane;
    • activităţi pentru dezvoltarea şi afirmarea tinerilor cu înclinaţii artistice;
    • organizarea de evenimente, manifestări, simpozioane pentru a sprijini comunicarea între autorităţile statului şi cetăţenii comunei;
    • activităţi recreativ-distractive, prestaţii culturale  în beneficiul tuturor cetăţenilor din comună, fără deosebire de naţionalitate, categorie socială, convingeri  religioase sau opţiuni politice.
  • în domeniul sprijinirii tineretului:
    • activităţi de promovare şi educare a tinerilor;
    • activităţi de consiliere profesională şi îndrumare vocaţională în favoarea elevilor, absolvenţilor, tinerilor;
    • cursuri de formare profesională, calificare şi recalificare;
    • activităţi educaţionale;
    • activităţi culturale pentru copii şi tineri;
  • în domeniul sprijinirii şi dezvoltării locale şi regionale:
    • iniţierea şi implementarea unor programe legate de promovarea imaginii regiunii;
    • sprijinirea planurilor de dezvoltare ale comunităţii locale;
    • iniţierea şi derularea unor proiecte de dezvoltare locală în domeniul economico-social, cu finanţări proprii, sau prin accesarea de fonduri publice sau private, din ţară sau din străinătate;
    • activităţi de consultanţă în domeniul managerial, marketing, economic şi turistic în scopul ridicării gradului de profesionalism şi competenţă al localnicilor.
  • în domeniul protecţiei mediului:
    • iniţierea şi realizarea unor proiecte legate de protecţia mediului în zonă;
    • coordonarea unor acţiuni de ecologizare;
    • producerea şi distribuirea de materiale informative privind protecţia mediului, energiei regenerabile şi construcţii ecologice;
  • în domeniul turismului:
    • derularea de campanii în mass-media, organizarea şi participarea la simpozioane, expoziţii, realizarea şi distribuirea materialelor de specialitate (publicaţii, broşuri, pagini web, etc.) în vederea promovării turistice, a imaginii comunei şi a zonei adiacente, în ţară şi străinătate;
    • iniţierea şi derularea unor proiecte de dezvoltare turistică locală şi regională, cu finanţări proprii, sau prin accesarea de fonduri publice sau private, din ţară sau din străinătate;
    • activităţi legate de dezvoltarea turismului.

 

Forme de activitate

    • să colaboreze cu organismele publice, precum şi cu persoane fizice şi juridice române sau străine care sunt interesate şi pot oferi sprijin în vederea implementării scopului propus. Asociaţia poate promova şi organiza schimburi de experienţă cu alte asociaţii similare din ţară şi străinătate.
    • să sprijine autorităţile locale în realizarea de evenimente, campanii, manifestări publice;
    • formarea de personal de specialitate care să asigure punerea în practică a obiectivelor;
    • organizarea de manifestări (conferinţe, expoziţii, cursuri, simpozioane, manifestări cultural ştiinţifice)
    • realizarea de documente audio-vizuale, tipărirea de buletine informative, publicarea de reviste precum şi alte mijloace de informare;
    • să iniţieze şi să desfăşoare schimburi culturale, educative cu persoane şi instituţii cu caracter similar.
Translate »